Just look`

Loading...

sâmbătă, 11 februarie 2012

Capitolul 2


Un timp, am incerca sa ma concentrez sa ma uit pe geamul elicopterului si nu la el, pentru ca, sincer, nu ma uitam la el pentru ca m-as fi indragostit sa ceva de genul, doar ca imi parea extreme de cunoscut si familiar desi eram sigura ca nu ne-am mai intalnit niciodata inainte. In clipa in care m-am uitat in ochii lui albastri si mi-a zambit pervers cu coltul gurii, mi-a venit pentru o secunda sa sar din elicopter chiar daca nu aveam parasuta incorporata. Din nou, fantoma din trecut revenea si mai violent si mai vulgara cu fiecare baiat nou pe care il cunosteam. In parte, asta a si fost motivul pentru care am refuzat vreodata sa lucrez cu cineva; nu-mi doream amintirile din trecut si mai cu seama, noaptea ingrozitoare din Siberia, cand am dat dovada de sange rece pentru prima data in viata mea. Imi venea sa plang, sa urlu, sa sparg totul, iar cand eram pe punctul de a varsa o lacrima, mi-am intors privirea de la el, am privit pe geam si mi-am sters ochii cu mana dreapta fara sa o misc prea mult.
Am simtit o mana masiva, cu degete lungi strangandu-ma usor de genunchiul stang, iar prin casca Aleksey m-a intrebat rar si oarecum fara prea mult interes, de parca m-ar chestiona din bun simt doar:
-De ce plangi? Ai patit ceva?
Mi-am intors privirea spre el mandra ca nu mai aveam lacrimi in ochi si i-am impins mana de pe piciorul meu violent. Nu a schitat nici cel mai gest, ci pur si simplu a continuat sa priveasca bordul si peisajul din fata noastra. Incepea sa se lumineze si orasele incet, incet, prindeau viata oarecum plictisite de rutina zilnica. Am zambit in sinea mea si mi-am dat seama ca tanjeam cu disperare dupa o rutina, dupa ceva normal, dupa siguranta, si mai ales o familie, care sa nu ma abandoneze intr-o maternitate fara ca macar sa se intereseze de mine vreodata.
In mod ironic, tocmai treceam pe deasupra Oradiei, si am vazut primaria galbena cu arhitectura veche pe malul Crisului Repede, Catedrala Greco-Catolica din apropiere, si ceva mai departe, tot pe malul stang al Crisului Repede, liceul in care invatam, dar care era doar o acoperire pentru mine. Mergeam destul de rar la scoala aceea publica, in care multitudinea de elevi si profesori ma faceau sa ma simt invizibila si neinteresanta. Imi placea in Gojdu desi, nu am recunoscut asta nici in fata lui Laur. Imi dadea un sentiment de banalitate, de normalitate, lucruri total anormale in viata mea. Aveam un teanc de motivari – ca cica eu sunt foarte bolnavicioasa – si profesorii veneau sa ma mediteze acasa, insa o singura data pe saptamana, cand si primeam note.
-Si eu imi doresc sa renunt. Sa ma retrag. Sa dispar din peisajul spionajului cu orice pret, imi zise Aleksey zambind amarnic. Dar stiu ca atunci cand nu voi mai face pe durul, imi va fi dor de adrenalina, de pericol, plus ca meseria asta are si beneficiile ei nu crezi?
Am mai aruncat o privire pe geam, iar Oradea se pierdea in urma, in timp ce in fata se intindea Ungaria, care, cel putin langa granita semana cu Romania. Mi-am intors privirea spre el si am intrebat pe un ton impartial:
-Care anume? Moartea care ne cheama la datorie? Viata dubla pe care o ducem? Oooo, sau mai bine, neincrederea asta fata de toata lumea.
-Mda, poti sa o iei si asa. Dar eu prefer sa vad contuletul din banca grasunel, luxul oferit oarecum gratuit cand nu sunt pe teren, si, continua el cu un zambet larg si binevoitor pe fata, faptul ca lucrez cu fete frumoase si periculoase, poate mai bune ca mine.
Nu mi-am putut controla rasul, asa ca i-am aruncat printre hohote.
-Uauuu, deci sunt periculoasa??? Stiu ca sunt frumoasa ca doar si eu am oglinda. Dar mai buna decat tine??? Ce fel de barbat esti tu, daca o zici asta cu voce tare?!
Cu mana dreapta se scarpina la ceafa, oarecum incurcat.
-Pai stii, m-am cam informat despre tine inainte sa vin. Mie mi-au zis cu cine am sa lucrez inca de aseara de la zece, asa ca am avut timp sa trag cateva sfori sa iti aflu dosarul.
M-a cuprins o panica de nescris. In dosarul ala nenorocit scria totul despre mine. Totul pana la cele mai mici detalii!!!!!! Am cascat ochii de uimire, iar el a batut in retragere ridicand mana dreapta ca o bariera intre noi.
-Da nu l-am aflat pe tot doar pregatirea, stii tu, chestii elementare. Da ai un CV impresionant, draga mea. Antrenamente de mica, stii mai multa strategie decat stie un general intr-o viata, cantonamente de la patru ani cam peste tot pe glob, pana si in Groelanda, sefa de promotie, centura neagra in karate, gimnasta si voleibalista, da chiar te-ai stresat la viata ta. De cand te-ai nascut te-au indoctrinate astia, da vad ca degeaba pentru ca tu vorbesti cu mine asa deschis.
Cand a pomenit de faptul ca am fost sefa de promotie - daca se poate numi asa ceva cand ai zece novice care au terminat pregatirea din cateva sute – mi-a venit din nou sa rad. Tin minte ca, acus trei ani, mai exact in doua mii cinci, mi s-a cerut sa tin un discurs de final, satula de toata ipocrizia alora, m-am dus frumos in fata salii pline de absolventi mai vechi, antrenori si directori ai agentiei, imbracata conventional in fusta neagra cu taline inalta, pana deasupra genunchiului si cu o camasa alba cu maneca scurta, si am zis direct “ Succes pe mai departe” . Asta a fost tot discursul meu mirific si exaltant. Toata sala a ramas pironita cu privirea pe mine, inmarmurita de mirare, asteptand sa mai spun ceva.
-Sper ca, vom devenii generatia de aur, si ca, am facut o pauza de lunga nestiind ce sa spun. Si ca, vom ajuta agentia care ne-a crescut atatia ani.
Bleah!!! Cum am putut spune asa ceva? Agentia asta e de cacat. Suntem doar roboti, nimic mai mult. Avand in vedere ca toti erau dusi cu pluta, am ramas si eu prin preajma asa, parca din greseala sau din plictiseala, din moment ce nu aveam nimic mai bun de facut. M-am indepartat de scena si de microfon, mai mai sa nu cad cu fusta stramta si pe tocuri de douazeci de centimetrii, inainte sa spun ca sper sa ii vad in viata maine dimineata. Laur, mi-a adus un buchet mare de flori si m-a imbratisat calduros.
-Felicitari Irinuca – asa ma alinta el – a trecut si asta. Fata draga ai tu un metro saptezeci si ceva, de ce naiba ti-ai luat tocuri asa inalte? Vrei sa te observe cineva anume?
Am pus florile pe scaun si am inceput sa ma joc cu parul negru, lung si carliontat special pentru aceasta ocazie in timp ce ii spuneam:
-Stii ca poate o sa mai port tocuri la nunta ta nu? Oricum, daca tot sunt sefa de promotie – am zis eu cu un zambet enorm – atunci sa ma fac observata.
A inceput sa rada si mi-a tras cu ochiul.
-Hai sa facem ceva pe dos azi. Nu am chef sa merg la petrecerea aia plicticoasa diseara, unde va fi Ion Alexandrescu impreuna cu familia, Arbiceanu cu figurile lui si alti mai mari ai agentiei. Hai sa mergem noi in oras la cina.
Ca deobicei, Laur ma salva. Am dat din cap cu inflacarare,in timp ce incercam sa ne strecuram printre oameni sa iesim din sala. Pentru ca ma uitam in pamant ca nu cumva sa ma impiedic, m-am ciocnit de domnul A, care m-a imbratisat strans si lung felicitandu-ma extreme de fericit.
-Sunt atat de mandru de tine, ca si de propriul copil. Ai sa fi bijuteria agentiei noastre, un adevarat izvor nesecat de inteligenta si frumusete. Imi zambi larg si ii arunca o privire complice lui Laur, pe care m-am facut ca nu o observ.
Mi-a placut sa iau cina cu Laur, pana cand el mi-a dat vestea care m-a nenorocit si care va ramane adanc insemantata in mine.
-Vei merge in Siberia pentru a…
Insa nu am apucat sa imi duc amintirile pana la capat pentru ca, am sesizat o schimbare de altitudine. Eram in coborare, asa ca l-am intrebat pe Aleksey:
-Am ajuns deja?
-Nuuuu. Suntem in Alpii elvetieni, dar nu vrei sa mergem cu elicopterul si s-o pescuim pe duduie nu? Mi-a aruncat el ca unui copil prost.
Am aterizat pe o platform facuta de mana omului; asta se vedea clar, doar ca nu stiam unde mai exact in Alpi. Oricum nu-mi pasa prea mult, dar mereu am avut o buna orientare in spatiu asa ca imi placea sa stiu unde suntem mai exact. Era evident ca era trecut de mult de ora pranzului sau de cina. M-am uitat la ceas, iar acesta indica ora 17:58. Ca veni vorba de mancare, aveam o foame de lup in mine si imi era putin somn, dar am invatat sa indur si sa nu ma plang.
Usa mi-a fost deschisa de un barbat masiv imbracat in alb, chel si cu o cicatrice pe obrazul drept. Pe langa frigul naprasnic care ma incerca – aveam doar costumul de piele pe mine – m-a trecut si un fior de spaima cand m-am pus in fata barbatului si am observant ca nu ii ajungeam nici pana la umar. Aratam ridicol unul langa altul, eu cat un chistoc si el parca era Hercule. Aleksey dadu roata avionului si veni in fata noastra. Cand ne-a vazut, a inceput sa rada isteric in timp ce imi facea semn cu mana sa ma apropii de el.
Nu am stat prea mult pe ganduri, ci pur si simplu l-am lasat sa ma cuprinda cu bratul stang, iar eu mi-am incrucisat bratele in incercarea disperata de a simti caldura. Uriasul, in stanga mea, apasa pe cateva butoane, si in munte se deschise o poarta enorma, ca cea pentru avioane. Cand am trecut prin dreptul portilor, a fost nevoie sa ma prind cu amandoua mainile de bratul lui Aleksey, din cauza curentului groaznic. Mama!!!!! Da tipu’ chiar a mers la sala si nu doar asa in vizita ci chiar a tras de fiare, dar sper ca nu e si el o fiara in spatele acelui zambet dragalas. Dupa ce usa – impropriu spun – s-a inchis, am inceput sa ma relaxez, simtind caldura din interiorul muntelui.
-Bun venit in Alpii elevetieni Irina! Mi-a zis el in timp ce cu mana dreapta, facea un semicerc amplu spre incaperea exagerat de inalta si super dotata in care ne aflam.
-Uauuu! Asta a fost cea ce mintea mea genial a putut nascoci pe moment. Am mai vazut laboratoare mascate in munti, ba chiar am trait in unul aproape un an pe vremea “scolii” dar nici unul nu era atat de mare si plin de atatia oameni.
Am facut cativa pasi pana la balustrada pusa ca protectie la capatul spaiului enorm ce reprezenta un fel de intrare. M-am sprijinit de balustrade de fier si mi-am lasat greutatea pe piciorul drept, si am inceput sa incep sa studiez cea ce se intampla in jur. Aceast spatiu, avea scari atat pe mijloc, cat si pe lateral. La vreo cinci metrii sub mine, un grup de vreo patru cercetatori aveau o discutie foarte aprinsa in franceza, in jurul unui microscop de ultima generatie. Nici unul nu mi-a atras atentia in mod special, poate pentru ca nu le vedeam fetele, dar cand unul a tras o injuratura de toata pomina – nu o pot reproduce – si a fost si in romana, mi-am dat seama dupa voce ca era fostul meu profesor de fizica si chimie, domnul Muresan Mircea, un om extraordinar de inteligent, destul de impulsive cand este contrazis, dar un profesor exceptional.
-Mai bine ati face totul singur decat sa va certati domn’ profesor. Am afisat un zambet larg, care il ofeream doar lui Laur deobicei, in timp ce profesorul isi inalta privirea spre necunoscuta care ii vorbise in romana.
La inceput a miscorat ochii, in semn ca ma cauta in minte printre elevii lui, apoi a cascat ochii, a inceput sa rada si a ridicat mainile in aer spre mine.
-Dar ce surpriza! Draga mea Irina. Draga mea, Irina, repeta el cu bucurie. Dar ce cauti aici? Hai vino. Mi-a facut semn cu mana sa cobor scarile. Am dat sa cobor, dar Aleksey s-a pus in fata mea, obligandu-ma sa ma uit din nou in ochii lui si sa uit si cum ma cheama.
-Te rog frumos sa te dai la o parte! Avem timp sa discutam despre misiune, dar acum vreau sa vorbesc cu profesorul meu favorit, strigand ultimele trei cuvinte.
-O sa ai timp pentru asta, iti promit. Dar acum, te rog, vino cu mine sa deschidem plicul, sa adunam informatiile pe care le avem si sa ne pregatim. Toata astea mi le-a spus pe un ton rugator si irezistibil si, de parca nu ar fi fost suficient, si-a pus mana dreapta pe soldul meu. Am dat doar din cap in semn de confirmare, iar el a zambit victoris intinzandu-mi bratul stang.
-Ne vedem in scurt timp. Promit! Am strigat eu intorcandu-mi capul spre profesorul prins din nou in discutie cu ceilalti savanti.
Nu l-am vazut dar am auzit cand a spus doar:
-Bine scumpa mea, te astept sa stii!
Am coborat scarile din partea stanga a incaperii - mai degraba parea o galerie dintr-o pestera, atat era de inalta – am trecut pe un pod suspendat din otel, si am intrat intr-o incapere micuta si cocheta, pe care scria la intrare Irina Lovinescu. Camera era mica, in comparatie cu cea ce vazusem inainte, dar parea mai degraba ca un apartament cu tavanul jos, nu prea bine aerisit si destul de intunecos – de unde geamuri in munte?- cu un pat enorm, birou din lemn masiv si spre surprinderea mea, o masuta de toaleta, plina cu chestii pentru femei. Vazandu-ma usor nedumerita, Aleksey i-a facut semn uriasului sa iasa – ne-a urmat peste tot – si a inceput sa imi explice pe un ton foarte calm si usor ragusit, extreme de seducator:
-Si eu am o camera, dar pe partea dreapta , asa ca m-am gandit ca ti-ar placea sa ai si tu una cat timp o sa stam aici, chiar si cateva ore. Nu ma prea pricep eu la chestii despre femei, dar sora mea m-a ajutat sa ti le cumpar, mi-a zis el scarpinandu-se jenat la ceafa si strambandu-se ca un copil mic.
-Sa inteleg ca nu ai facut asta niciodata pentru o fata nu? I-am aruncat eu razand in timp ce ma tranteam pe burta in patul extrem de moale si care mirosea a nou.
Spre surprinderea mea, s-a aruncat langa mine pe spate, cu mainile sub cap. Parea concentrat pe gandurile sale, asa ca am ramas doar sa il admir. Era imbract la fel ca azi-noapte: in blugi albastrii usor evazati, un tricou alb mulat si o geaca scurta de piele. Tre’ sa recunosc ca arata incredibil de bine, plus ca era ceva la el care imi era atat de familiar dar care ma si nelinistea in acelasi timp. Nu am apucat sa-mi duc gandurile pana la capat ca el s-a rasucit pe o parte, spre mine, si mi-a zis:
-Stii, Irina, esti o fata foarte frumoasa, dar am impresia ca ai suferit foarte mult pana la cei saptispe’ anisori ai tai. A facut o pauza destul de lunga, probabil astepta ca eu sa ii raspund, dar vazand ca nu am degand sa spun nimic, a continuat el. Daca vrei sa vorbesti cu cineva, eu te pot asculta, ba te pot si ajuta sa stii. Poate suna ciudat de la un strain, dar sa stii ca am o parere foarte buna despre tine si plus, sunt o persoana de incredere.
Sincer, nu prea stiam ce sa spun, asa ca m-am limitat la a-i zambi.
-Bun, zise el in timp ce sarea din pat. In dulap ai ceva haine pentru cina. Te rog sa fi cat mai eleganta!
-Bine. Multumesc. Poti sa iesi te rog?
S-a intors cu spatele la mine si a iesit fluierand o melodie ruseasca foarte vesela.
In dulap, se aflau vreo douazeci de rochii, toate de firma, cu eticheta pe ele doar pretul era rup. Si pantofii erau de-a dreptul fabulosi, in modele diferite, complicate, colorati, inalti, cu toc mic, incat mi-a facut alegerea extreme de dificila. Dar in final, “invingatoarea”  a fost o rochie gri metalizat, crapata pe piciorul stang, lunga pana in pamant, cu niste bretele groase si decupate lateral. Pur si simplu nu puteam purta sutien, pentru ca spatele imi era aproape gol, si la fel si soldurile. Noroc ca rochia avea atasata niste bureti speciali care se lipeau de sani si nu se vedeau. In jurul taliei era o centura visinie de piele, cu modele aurii, care arata – fara falsa modestie – bestial pe mine. Am lase o pereche de pantofi inchisi in varf, cu platform inalta si cu un toc de vreo cincisprezece centimetrii. Oricum si Alexey era inalt, dar macar odata sa il intrec. Mi-am prins parul in coc cu agrafe, si l-am tapat putin in fata, pentru mai mult volum. Nu aveam nevoie de colier, pentru ca rochia, in fata, era pana la baza gatului, dar mi-am pus cercei gri cu negru si o bratara aurie pe mana dreapta, iar pe aratatorul stang, am pus un inel mare auriu, ce se asorta perfect cu bratara. Machiajul a fost unul foarte usor, dar de impact. Am folosit dermatograf, tus si fard negru, rimel si un ruj de culoarea buzelor mele.
Mi-am pus fara graba micul pistol in tocul de piele si l-am prins de pulpa dreapta. Cand m-am uitat in oglinda, mi s-a taiat respiratia. Eram extreme de frumoasa – nu m-am mai simtit de mult asa – si feminina. Trupul se vedea tonifiat, dar intr-un mod natural, pastrand delicatetea.
-Eh, macar la atata sa-mi foloseasca atatea ore de gimnastica ritmica si volei nu? I-am zis eu fetei din oglinda, care imi zambea inapoi.
Abia am apucat sa ma admir, cand am si auzit batai in usa.
-Sunt gata! Vin acum. Am dat sa ies, dar m-am intors, pentru ca am uitat sa ma dau cu parfum. M-am uitat repede, si am vazut o sticluta in forma de mana ca mi-a atras atentia. Am citit ce scria pe ambalaj in franceza si am spus:
-Vanilie si scortisoara. Pai fie! Oricum sunt considerate ca fiind afrodisiace nu?
Din nou, m-am indreptat spre usa, cand mi-am tras o palma peste frunte, pentru ca uitasem plicul cu instructiunile. Am alergat pe tocuri repede pana la birou, mai mai sa nu cad pentru ca mi-am calcat pe rochie. In fata usii, am respirat adanc de trei ori, am adoptat o fata extreme de serioasa si am deschis usa incet.
La vederea mea, Aleksey a deschis gura efectiv, incepand sa fluiere. M-a luat de mana si m-a invartit de doua ori, continuand sa tina gura deschisa.
-Esti extreme de frumoasa si eleganta. Cred ca or sa lesine baietii cand te vor vedea.
-Ei, dar nici tu nu arati asa rau. Pantaloni negri, sacou alb, camasa alba si papion. Excelenta combinative, ca sa nu mai vorbim de pantofi.
Ne-am zambit unul altuia, dar acest moment magic a fost interupt de stomacul meu care a indraznit sa chioraie. A ras cu pofta, eu mai degraba zambind jenata.
-Pai, atunci sa mergem. Nu vreau sa spui ca te-am tinut flamanda. Imi intinse bratul si chiar m-am bucurat ca m-am putut sprijinii de el pentru ca altfel, as fi cazut in nas pentru ca tocul imi intra in grilajul podului. Trebuia sa umblu pe varfuri, cea ce a fost un chin pentru o “anti-tochista” ca mine. Mi-a deschis o usa alba, dandu-se la o parte sa pot intra. Un miros puternic de mancare japoneza m-a lovit, trezindu-mi apetitul. Aleksey a venit langa mine, si mi-a cuprins talia, afisand un zambet de mare cuceritor.
-Ce Dumnezeu e aici? I-am soptit eu fara sa imi misc buzele.
-E cantina scumpa mea. Nu aveam cum altfel sa te duc unde vreau, decat trecand pe aici.
Si asa si era. Erau ingramaditi la mesele din lemn, in jur de o suta de oameni de toate rasele si nationalitatile. Fizicieni, chimisti, ingineri, chiar si tipi cu mutre de asasini. Am ramas usor mirata, dar pe o parte din ei ii mai vazusem in cantonamentele de pregatire.
Uriasul aparu din nou in fata noastra, tot in costumul lui alb de schii si cu aceasi fata chinuita de cicatrice. Parea un om bun dupa privire, dar infatisarea lui te facea sa-ti doresti sa mananci o prajiturica precum Alice si sa te faci mic. Pentru a nu stiu cata oara, se uita la mine intr-o forma ciudata, dandu-mi fiori pe coloana vertebrala.
-Hanz, te rog sa ii spui bucatarului ca dorim sa cinam acum.
Fara sa spuna un cuvant, porni spre greoi spre bucatarie – cred.
-Pai, domnisoara, te rog sa ma iei de brat si sa fi sigura pe tine si inabordabila.
L-am luat de brat, si am trecut printre mese miscandu-mi doar privirea din stanga in dreapta, avand fata inexpresiva. Cand aproape am ajuns la o usa din capatul cantinei, profesorul Muresan mi-a sarit in fata, fiind indecis daca sa ma imbratiseze sau nu.
-Domnule profesor! Scuzati-ma ca nu venit sa va caut, dar nu am apucat, sincer.
-Nu face nimic, draga mea. Absolut nimic. Esti splendid Irina. Absolut superba. Apoi, intorcandu-se usor spre Aleksey, ii spuse cu dispret. Vrei sa faci si cu ea ca si cu englezoaica de acus doua luni? Vezi ca imediat iti administrez un suculet si ramai ca soldatii in razboi[1].
Din nou, l-am vazut scarpinandu-se incurcat la ceafa si cand mi-a intalnit privirea sfidatoare, a zambit prosteste.
-Trec eu mai tarziu pe la dumneavoastra. L-am imbratisat pe profesorul meu favorit, si am intrat in camera alaturata.
Era o incapere larga, fara nici o sursa electrica vizibila. Parea o pestera cu tavanul lasat si extreme de curbat, avand punctul maxim ca si inaltime al platfonului in centru, unde o gaura – facuta clar de mana omului – reprezenta aerisirea. Pe peretele opus usii un semineu enorm, lat de vreo trei metrii si inalt de un metro jumate emana caldura, fiiind singura sursa de lumina impreuna cu lumanarile parfumate, raspandite peste tot pe podeaua din marmura neagra, formand cararui. In dreapta, peretele de stanca a fost inlocuit cu sticla, oferind o imagine larga asupra muntilor. Langa peretele transparent era o masa lunga, pentru doisprezece persoane, iar la ambele capete erau asezate tacamuri. Distanta mi se parea prostesc de mare, dar faptul ca amandoi stateam in capul mesei, ne oferea egalitate. M-am indreptat spre masa si am aruncat plicul, apoi m-am postat in fata peretelui de sticla si mi-am sprijinit mainile pe el, lasandu-mi amprentele.
-Iti taie respiratia o priveliste ca asta! A zis Aleksey in spatele meu, cu o voce extreme de calma.
-Stiu. Am mai vazut munti, dar nu din ipostaza asta. Deobicei muream de frig.
A suras incet, si si-a pus mana drepata in decupajul de sub mana mea dreapta, strangandu-ma usor. Desi fiinta mea era sub vraja lui, mintea mea inca lucida a tocmit un plan pentru a-l “educa” pe domnisor.
-Cine vorbea despre munti? Se apropie de urechea mea si imi soptii: noi ne atragem ca polii, atunci de ce sa nu imbinam utilul cu placutul?
Am ramas ingrozita de cea ce incerca sa sugereze. Parea asemanator cu cea ce mi-a propus Nikolay inainte sa… dar de data asta nu se va mai intampla. Nu in viata asta!!!! M-am intors brusc cu fata spre el si mai mai sa uit ce aveam de gand sa fac. Oare mereu avea zambetul asta fascinant? Si ce chip copilaresc sub claiele de par blond si perfect gelat peste cap. L-am lasat fara cuvinte cand am scos pistolul si i l-am indreptat spre cap extrem de furioasa si jignita.
-Asculta bine la mine Cassanova, intre noi nu a fost, nu este si nu va fi absolut nimic! Mi-am pus pistolul la loc in tocul de pe pulpa si am vrut sa ma asez la masa, cand el m-a oprit.
-Dansezi?
M-am gandit cateva secunde la propunerea lui si am dat din cap aprobator.
-Sa vedem daca stii sa dansezi la fel de bine dupa cum manuiesti pistoalele.
S-a indreptat spre semineu, si a pornit combina aflata langa el, eliberand ritmuri de tango argentinian. M-a tras aproape de el si si-a pus mana dreapta pe omoplatul meu. Pasi au venit de la sine, nimic fortat, nimic brutal, doar o pasiune nerostita in fiecare miscare de-a noastra. Trebuie sa recunosc ca e cel mai bun partener pe care l-am avut pana atunci. Muzica s-a oprit brusc, la fel si dansul nostru, iar eu aproape ca am alergat spre masa, impidicandu-ma de rochia lunga. Din nou, Aleksey a fost pe aproape ca sa ma salveze si sa ma puna din nou intr-o pozitie de echilibru.
-Incep sa imi fac un obicei din asta! Mi-a spus el razand, in timp ce imi tragea scaunul ca sa ma asez.
-Multumesc, a fost tot raspunsul meu furioasa pe mine si pe stangacia mea.
-Bei ceva?
-Dupa ce discutam despre misiune. Am adus plicul. Sper sa fie informatii complete acolo si sa nu ne puna sa alergam de la Ana la Caiafa ca si gaina fara ou.
S-a incruntat usor, probabil uimit de izbucnirea mea.
-Hmmm... de la Ana la Caiafa ca si gaina fara ou. Imi place expresia asta, a adaugat zambind, repetand incet propozitia.
S-a asezat in celalalt capat de masa, si nu mi-a adresat nici un cuvant cat timp am mancat. Cina a fost delicioasa, dar am mancat mecanic si nu imi aduc aminte toate felurile pe care le-am primit. Stiu doar ca dupa ce am terminat de mancat, mi-a facut semn sa ma ridic si mi-a oferit bratul. Am luat plicul, si am iesit pe usa pe care intrasem.
-Dar nu deschidem plicul asta odata?
-Am luat cina acum. Mergem sa ne schimbam, si apoi o sa ne vedem in birou. E bine asa?
Fara a mai avea nimic de spus, am dat din cap evaziv in timp ce traversam cantina deja goala. M-a condus pana in fata usii, plecand abia dupa ce eu am inchis usa. M-am aruncat in pat franta, dornica sa dorm asa imbracata, dar trebuia sa ne clarificam situatie cat mai repede, mai ales ca mai aveam doar o zis sa o luam pe cercetatoare si sa o ducem la loc sigur. M-am tarat desculta pana la baie, unde mi-am aruncat rochia pe jos si m-am bagat la dus pentru a mai alunga din oboseala. Erau aproape douazeci si patru de ore cand nu am pus geana pe geana, dar inca nu eram in stare de surmenaj asa ca ma puteam concentra pe misiune. Am iesit de la dus mai optimista, hotarata sa termin repede cu Aleksey si sa ma arunc in pat pentru cateva ore. M-am imbracat in colanti rosii, o bluza de lana neagra, lunga si cizme fara toc negre. Era o tinuta lejera, de care nu trebuia sa ma schimb inainte de a ma baga in pat.
Am iesit pe usa, si l-am vazut pe Aleksey jos, intr-un birou de sticla printre o groaza de calculatoare de ultima generatie, butonand de zor la ele. Am alergat pe scari, apoi prin sala plina de oameni si mai, mai sa nu ma lovesc de usa de sticla. Vazandu-ma de la departare alergand, Aleksey mi-a deschis usa pentru a evita impactul. Mi-a zambit si a inchis usa dupa mine. In secunda in care usa a fost inchisa, s-a asternut o liniste desavarsita, ce m-a surprins.
-Ia loc, te rog, mi-a zis Aleksey aratandu-mi un scaun mare din piele pentru birou. M-am asezat linistita, si am inceput sa ma invart pe scaun asteptand ca el sa inceapa conversatia. Ai putea te rog sa fi putin atenta?
-Da, sigur, si mi-am indreptat scaunul spre al lui, unde, pe un monitor suspendat parca in aer, apareau mai multe fisiere cu Barbara Andersson si cu tot cea ce semnifica descoperirea ei „Ingerul Indestructibil”. Deci nu mai avem nevoie de plic?
-Ooooo, ba da! In plic avem instructiuni, dar aici – aratand spre monitor – avem toata viata cercetatoarei, de cand s-a nascut inca, cu lux de detalii.


[1] Aluzie la faptul ca soldatii, pe front primeau bromura, pentru a crea impotenta.

5 comentarii:

  1. wow....sa imbine utilul cu placut....neuronul lui cam departe a mers:)):)):)) lasa ca l-a aranjat ea.e bine ca nu se lasa cu una cu doua....abia astept sa vad dak vor reusi in misiune si dak chiar se va infiripa ceva intre ei:X

    RăspundețiȘtergere
  2. Ahh,de ce te-ai oprit aici ? Off!!
    Mi-a placut capitolul...de-a dreptul minunat.O sa vada el "domnisorul" Casanova ce se intampla daca ii mai face propuneri indecente fetei. Felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mersi:* o sa incerc sa scriu un capitol pe saptamana:D asa ca sa nu ziceti ca va fac sa astepti prea mult :X:))):*

    RăspundețiȘtergere
  4. Vaaai scuze ca nu l-am vazut mai devreme X_X mi-a placut enorm capitolul :X
    SI cand vine urmatorul ? :X e martie :-s
    Kiss-u! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Patri,ai o leapsa de la mine sper sa poti sa o faci:) http://andreea-loveisjustagame.blogspot.de/

    RăspundețiȘtergere