Un timp,
am incerca sa ma concentrez sa ma uit pe geamul elicopterului si nu la el,
pentru ca, sincer, nu ma uitam la el pentru ca m-as fi indragostit sa ceva de
genul, doar ca imi parea extreme de cunoscut si familiar desi eram sigura ca nu
ne-am mai intalnit niciodata inainte. In clipa in care m-am uitat in ochii lui
albastri si mi-a zambit pervers cu coltul gurii, mi-a venit pentru o secunda sa
sar din elicopter chiar daca nu aveam parasuta incorporata. Din nou, fantoma
din trecut revenea si mai violent si mai vulgara cu fiecare baiat nou pe care
il cunosteam. In parte, asta a si fost motivul pentru care am refuzat vreodata
sa lucrez cu cineva; nu-mi doream amintirile din trecut si mai cu seama,
noaptea ingrozitoare din Siberia, cand am dat dovada de sange rece pentru prima
data in viata mea. Imi venea sa plang, sa urlu, sa sparg totul, iar cand eram
pe punctul de a varsa o lacrima, mi-am intors privirea de la el, am privit pe
geam si mi-am sters ochii cu mana dreapta fara sa o misc prea mult.
Am simtit
o mana masiva, cu degete lungi strangandu-ma usor de genunchiul stang, iar prin
casca Aleksey m-a intrebat rar si oarecum fara prea mult interes, de parca m-ar
chestiona din bun simt doar:
-De ce
plangi? Ai patit ceva?
Mi-am
intors privirea spre el mandra ca nu mai aveam lacrimi in ochi si i-am impins
mana de pe piciorul meu violent. Nu a schitat nici cel mai gest, ci pur si
simplu a continuat sa priveasca bordul si peisajul din fata noastra. Incepea sa
se lumineze si orasele incet, incet, prindeau viata oarecum plictisite de
rutina zilnica. Am zambit in sinea mea si mi-am dat seama ca tanjeam cu
disperare dupa o rutina, dupa ceva normal, dupa siguranta, si mai ales o
familie, care sa nu ma abandoneze intr-o maternitate fara ca macar sa se
intereseze de mine vreodata.
In mod
ironic, tocmai treceam pe deasupra Oradiei, si am vazut primaria galbena cu
arhitectura veche pe malul Crisului Repede, Catedrala Greco-Catolica din
apropiere, si ceva mai departe, tot pe malul stang al Crisului Repede, liceul
in care invatam, dar care era doar o acoperire pentru mine. Mergeam destul de
rar la scoala aceea publica, in care multitudinea de elevi si profesori ma
faceau sa ma simt invizibila si neinteresanta. Imi placea in Gojdu desi, nu am
recunoscut asta nici in fata lui Laur. Imi dadea un sentiment de banalitate, de
normalitate, lucruri total anormale in viata mea. Aveam un teanc de motivari –
ca cica eu sunt foarte bolnavicioasa – si profesorii veneau sa ma mediteze
acasa, insa o singura data pe saptamana, cand si primeam note.
-Si eu
imi doresc sa renunt. Sa ma retrag. Sa dispar din peisajul spionajului cu orice
pret, imi zise Aleksey zambind amarnic. Dar stiu ca atunci cand nu voi mai face
pe durul, imi va fi dor de adrenalina, de pericol, plus ca meseria asta are si
beneficiile ei nu crezi?
Am mai
aruncat o privire pe geam, iar Oradea se pierdea in urma, in timp ce in fata se
intindea Ungaria, care, cel putin langa granita semana cu Romania. Mi-am intors
privirea spre el si am intrebat pe un ton impartial:
-Care
anume? Moartea care ne cheama la datorie? Viata dubla pe care o ducem? Oooo,
sau mai bine, neincrederea asta fata de toata lumea.
-Mda,
poti sa o iei si asa. Dar eu prefer sa vad contuletul din banca grasunel, luxul
oferit oarecum gratuit cand nu sunt pe teren, si, continua el cu un zambet larg
si binevoitor pe fata, faptul ca lucrez cu fete frumoase si periculoase, poate
mai bune ca mine.
Nu mi-am
putut controla rasul, asa ca i-am aruncat printre hohote.
-Uauuu,
deci sunt periculoasa??? Stiu ca sunt frumoasa ca doar si eu am oglinda. Dar
mai buna decat tine??? Ce fel de barbat esti tu, daca o zici asta cu voce
tare?!
Cu mana
dreapta se scarpina la ceafa, oarecum incurcat.
-Pai
stii, m-am cam informat despre tine inainte sa vin. Mie mi-au zis cu cine am sa
lucrez inca de aseara de la zece, asa ca am avut timp sa trag cateva sfori sa
iti aflu dosarul.
M-a
cuprins o panica de nescris. In dosarul ala nenorocit scria totul despre mine.
Totul pana la cele mai mici detalii!!!!!! Am cascat ochii de uimire, iar el a
batut in retragere ridicand mana dreapta ca o bariera intre noi.
-Da nu
l-am aflat pe tot doar pregatirea, stii tu, chestii elementare. Da ai un CV
impresionant, draga mea. Antrenamente de mica, stii mai multa strategie decat
stie un general intr-o viata, cantonamente de la patru ani cam peste tot pe
glob, pana si in Groelanda, sefa de promotie, centura neagra in karate,
gimnasta si voleibalista, da chiar te-ai stresat la viata ta. De cand te-ai
nascut te-au indoctrinate astia, da vad ca degeaba pentru ca tu vorbesti cu
mine asa deschis.
Cand a
pomenit de faptul ca am fost sefa de promotie - daca se poate numi asa ceva
cand ai zece novice care au terminat pregatirea din cateva sute – mi-a venit
din nou sa rad. Tin minte ca, acus trei ani, mai exact in doua mii cinci, mi s-a
cerut sa tin un discurs de final, satula de toata ipocrizia alora, m-am dus
frumos in fata salii pline de absolventi mai vechi, antrenori si directori ai
agentiei, imbracata conventional in fusta neagra cu taline inalta, pana
deasupra genunchiului si cu o camasa alba cu maneca scurta, si am zis direct “
Succes pe mai departe” . Asta a fost tot discursul meu mirific si exaltant.
Toata sala a ramas pironita cu privirea pe mine, inmarmurita de mirare,
asteptand sa mai spun ceva.
-Sper ca,
vom devenii generatia de aur, si ca, am facut o pauza de lunga nestiind ce sa
spun. Si ca, vom ajuta agentia care ne-a crescut atatia ani.
Bleah!!!
Cum am putut spune asa ceva? Agentia asta e de cacat. Suntem doar roboti, nimic
mai mult. Avand in vedere ca toti erau dusi cu pluta, am ramas si eu prin
preajma asa, parca din greseala sau din plictiseala, din moment ce nu aveam
nimic mai bun de facut. M-am indepartat de scena si de microfon, mai mai sa nu
cad cu fusta stramta si pe tocuri de douazeci de centimetrii, inainte sa spun
ca sper sa ii vad in viata maine dimineata. Laur, mi-a adus un buchet mare de
flori si m-a imbratisat calduros.
-Felicitari
Irinuca – asa ma alinta el – a trecut si asta. Fata draga ai tu un metro
saptezeci si ceva, de ce naiba ti-ai luat tocuri asa inalte? Vrei sa te observe
cineva anume?
Am pus
florile pe scaun si am inceput sa ma joc cu parul negru, lung si carliontat
special pentru aceasta ocazie in timp ce ii spuneam:
-Stii ca
poate o sa mai port tocuri la nunta ta nu? Oricum, daca tot sunt sefa de
promotie – am zis eu cu un zambet enorm – atunci sa ma fac observata.
A inceput
sa rada si mi-a tras cu ochiul.
-Hai sa
facem ceva pe dos azi. Nu am chef sa merg la petrecerea aia plicticoasa
diseara, unde va fi Ion Alexandrescu impreuna cu familia, Arbiceanu cu figurile
lui si alti mai mari ai agentiei. Hai sa mergem noi in oras la cina.
Ca
deobicei, Laur ma salva. Am dat din cap cu inflacarare,in timp ce incercam sa
ne strecuram printre oameni sa iesim din sala. Pentru ca ma uitam in pamant ca
nu cumva sa ma impiedic, m-am ciocnit de domnul A, care m-a imbratisat strans
si lung felicitandu-ma extreme de fericit.
-Sunt
atat de mandru de tine, ca si de propriul copil. Ai sa fi bijuteria agentiei
noastre, un adevarat izvor nesecat de inteligenta si frumusete. Imi zambi larg
si ii arunca o privire complice lui Laur, pe care m-am facut ca nu o observ.
Mi-a
placut sa iau cina cu Laur, pana cand el mi-a dat vestea care m-a nenorocit si
care va ramane adanc insemantata in mine.
-Vei
merge in Siberia pentru a…
Insa nu
am apucat sa imi duc amintirile pana la capat pentru ca, am sesizat o schimbare
de altitudine. Eram in coborare, asa ca l-am intrebat pe Aleksey:
-Am ajuns
deja?
-Nuuuu.
Suntem in Alpii elvetieni, dar nu vrei sa mergem cu elicopterul si s-o pescuim
pe duduie nu? Mi-a aruncat el ca unui copil prost.
Am
aterizat pe o platform facuta de mana omului; asta se vedea clar, doar ca nu
stiam unde mai exact in Alpi. Oricum nu-mi pasa prea mult, dar mereu am avut o
buna orientare in spatiu asa ca imi placea sa stiu unde suntem mai exact. Era
evident ca era trecut de mult de ora pranzului sau de cina. M-am uitat la ceas,
iar acesta indica ora 17:58. Ca veni vorba de mancare, aveam o foame de lup in
mine si imi era putin somn, dar am invatat sa indur si sa nu ma plang.
Usa mi-a
fost deschisa de un barbat masiv imbracat in alb, chel si cu o cicatrice pe
obrazul drept. Pe langa frigul naprasnic care ma incerca – aveam doar costumul
de piele pe mine – m-a trecut si un fior de spaima cand m-am pus in fata
barbatului si am observant ca nu ii ajungeam nici pana la umar. Aratam ridicol
unul langa altul, eu cat un chistoc si el parca era Hercule. Aleksey dadu roata
avionului si veni in fata noastra. Cand ne-a vazut, a inceput sa rada isteric
in timp ce imi facea semn cu mana sa ma apropii de el.
Nu am
stat prea mult pe ganduri, ci pur si simplu l-am lasat sa ma cuprinda cu bratul
stang, iar eu mi-am incrucisat bratele in incercarea disperata de a simti
caldura. Uriasul, in stanga mea, apasa pe cateva butoane, si in munte se
deschise o poarta enorma, ca cea pentru avioane. Cand am trecut prin dreptul
portilor, a fost nevoie sa ma prind cu amandoua mainile de bratul lui Aleksey,
din cauza curentului groaznic. Mama!!!!! Da tipu’ chiar a mers la sala si nu doar
asa in vizita ci chiar a tras de fiare, dar sper ca nu e si el o fiara in
spatele acelui zambet dragalas. Dupa ce usa – impropriu spun – s-a inchis, am
inceput sa ma relaxez, simtind caldura din interiorul muntelui.
-Bun
venit in Alpii elevetieni Irina! Mi-a zis el in timp ce cu mana dreapta, facea
un semicerc amplu spre incaperea exagerat de inalta si super dotata in care ne
aflam.
-Uauuu!
Asta a fost cea ce mintea mea genial a putut nascoci pe moment. Am mai vazut
laboratoare mascate in munti, ba chiar am trait in unul aproape un an pe vremea
“scolii” dar nici unul nu era atat de mare si plin de atatia oameni.
Am facut
cativa pasi pana la balustrada pusa ca protectie la capatul spaiului enorm ce
reprezenta un fel de intrare. M-am sprijinit de balustrade de fier si mi-am
lasat greutatea pe piciorul drept, si am inceput sa incep sa studiez cea ce se
intampla in jur. Aceast spatiu, avea scari atat pe mijloc, cat si pe lateral.
La vreo cinci metrii sub mine, un grup de vreo patru cercetatori aveau o
discutie foarte aprinsa in franceza, in jurul unui microscop de ultima
generatie. Nici unul nu mi-a atras atentia in mod special, poate pentru ca nu
le vedeam fetele, dar cand unul a tras o injuratura de toata pomina – nu o pot
reproduce – si a fost si in romana, mi-am dat seama dupa voce ca era fostul meu
profesor de fizica si chimie, domnul Muresan Mircea, un om extraordinar de
inteligent, destul de impulsive cand este contrazis, dar un profesor
exceptional.
-Mai bine
ati face totul singur decat sa va certati domn’ profesor. Am afisat un zambet
larg, care il ofeream doar lui Laur deobicei, in timp ce profesorul isi inalta
privirea spre necunoscuta care ii vorbise in romana.
La
inceput a miscorat ochii, in semn ca ma cauta in minte printre elevii lui, apoi
a cascat ochii, a inceput sa rada si a ridicat mainile in aer spre mine.
-Dar ce
surpriza! Draga mea Irina. Draga mea, Irina, repeta el cu bucurie. Dar ce cauti
aici? Hai vino. Mi-a facut semn cu mana sa cobor scarile. Am dat sa cobor, dar
Aleksey s-a pus in fata mea, obligandu-ma sa ma uit din nou in ochii lui si sa
uit si cum ma cheama.
-Te rog
frumos sa te dai la o parte! Avem timp sa discutam despre misiune, dar acum
vreau sa vorbesc cu profesorul meu favorit, strigand ultimele trei cuvinte.
-O sa ai
timp pentru asta, iti promit. Dar acum, te rog, vino cu mine sa deschidem
plicul, sa adunam informatiile pe care le avem si sa ne pregatim. Toata astea
mi le-a spus pe un ton rugator si irezistibil si, de parca nu ar fi fost suficient,
si-a pus mana dreapta pe soldul meu. Am dat doar din cap in semn de confirmare,
iar el a zambit victoris intinzandu-mi bratul stang.
-Ne vedem
in scurt timp. Promit! Am strigat eu intorcandu-mi capul spre profesorul prins
din nou in discutie cu ceilalti savanti.
Nu l-am
vazut dar am auzit cand a spus doar:
-Bine
scumpa mea, te astept sa stii!
Am
coborat scarile din partea stanga a incaperii - mai degraba parea o galerie
dintr-o pestera, atat era de inalta – am trecut pe un pod suspendat din otel,
si am intrat intr-o incapere micuta si cocheta, pe care scria la intrare Irina
Lovinescu. Camera era mica, in comparatie cu cea ce vazusem inainte, dar parea
mai degraba ca un apartament cu tavanul jos, nu prea bine aerisit si destul de
intunecos – de unde geamuri in munte?- cu un pat enorm, birou din lemn masiv si
spre surprinderea mea, o masuta de toaleta, plina cu chestii pentru femei.
Vazandu-ma usor nedumerita, Aleksey i-a facut semn uriasului sa iasa – ne-a
urmat peste tot – si a inceput sa imi explice pe un ton foarte calm si usor
ragusit, extreme de seducator:
-Si eu am
o camera, dar pe partea dreapta , asa ca m-am gandit ca ti-ar placea sa ai si tu
una cat timp o sa stam aici, chiar si cateva ore. Nu ma prea pricep eu la
chestii despre femei, dar sora mea m-a ajutat sa ti le cumpar, mi-a zis el scarpinandu-se
jenat la ceafa si strambandu-se ca un copil mic.
-Sa
inteleg ca nu ai facut asta niciodata pentru o fata nu? I-am aruncat eu razand
in timp ce ma tranteam pe burta in patul extrem de moale si care mirosea a nou.
Spre
surprinderea mea, s-a aruncat langa mine pe spate, cu mainile sub cap. Parea
concentrat pe gandurile sale, asa ca am ramas doar sa il admir. Era imbract la
fel ca azi-noapte: in blugi albastrii usor evazati, un tricou alb mulat si o
geaca scurta de piele. Tre’ sa recunosc ca arata incredibil de bine, plus ca
era ceva la el care imi era atat de familiar dar care ma si nelinistea in
acelasi timp. Nu am apucat sa-mi duc gandurile pana la capat ca el s-a rasucit
pe o parte, spre mine, si mi-a zis:
-Stii,
Irina, esti o fata foarte frumoasa, dar am impresia ca ai suferit foarte mult
pana la cei saptispe’ anisori ai tai. A facut o pauza destul de lunga, probabil
astepta ca eu sa ii raspund, dar vazand ca nu am degand sa spun nimic, a
continuat el. Daca vrei sa vorbesti cu cineva, eu te pot asculta, ba te pot si
ajuta sa stii. Poate suna ciudat de la un strain, dar sa stii ca am o parere
foarte buna despre tine si plus, sunt o persoana de incredere.
Sincer,
nu prea stiam ce sa spun, asa ca m-am limitat la a-i zambi.
-Bun,
zise el in timp ce sarea din pat. In dulap ai ceva haine pentru cina. Te rog sa
fi cat mai eleganta!
-Bine.
Multumesc. Poti sa iesi te rog?
S-a
intors cu spatele la mine si a iesit fluierand o melodie ruseasca foarte
vesela.
In dulap,
se aflau vreo douazeci de rochii, toate de firma, cu eticheta pe ele doar
pretul era rup. Si pantofii erau de-a dreptul fabulosi, in modele diferite,
complicate, colorati, inalti, cu toc mic, incat mi-a facut alegerea extreme de
dificila. Dar in final, “invingatoarea”
a fost o rochie gri metalizat, crapata pe piciorul stang, lunga pana in
pamant, cu niste bretele groase si decupate lateral. Pur si simplu nu puteam
purta sutien, pentru ca spatele imi era aproape gol, si la fel si soldurile.
Noroc ca rochia avea atasata niste bureti speciali care se lipeau de sani si nu
se vedeau. In jurul taliei era o centura visinie de piele, cu modele aurii,
care arata – fara falsa modestie – bestial pe mine. Am lase o pereche de
pantofi inchisi in varf, cu platform inalta si cu un toc de vreo cincisprezece
centimetrii. Oricum si Alexey era inalt, dar macar odata sa il intrec. Mi-am
prins parul in coc cu agrafe, si l-am tapat putin in fata, pentru mai mult
volum. Nu aveam nevoie de colier, pentru ca rochia, in fata, era pana la baza
gatului, dar mi-am pus cercei gri cu negru si o bratara aurie pe mana dreapta,
iar pe aratatorul stang, am pus un inel mare auriu, ce se asorta perfect cu
bratara. Machiajul a fost unul foarte usor, dar de impact. Am folosit
dermatograf, tus si fard negru, rimel si un ruj de culoarea buzelor mele.
Mi-am pus
fara graba micul pistol in tocul de piele si l-am prins de pulpa dreapta. Cand
m-am uitat in oglinda, mi s-a taiat respiratia. Eram extreme de frumoasa – nu
m-am mai simtit de mult asa – si feminina. Trupul se vedea tonifiat, dar
intr-un mod natural, pastrand delicatetea.
-Eh,
macar la atata sa-mi foloseasca atatea ore de gimnastica ritmica si volei nu?
I-am zis eu fetei din oglinda, care imi zambea inapoi.
Abia am
apucat sa ma admir, cand am si auzit batai in usa.
-Sunt
gata! Vin acum. Am dat sa ies, dar m-am intors, pentru ca am uitat sa ma dau cu
parfum. M-am uitat repede, si am vazut o sticluta in forma de mana ca mi-a
atras atentia. Am citit ce scria pe ambalaj in franceza si am spus:
-Vanilie
si scortisoara. Pai fie! Oricum sunt considerate ca fiind afrodisiace nu?
Din nou,
m-am indreptat spre usa, cand mi-am tras o palma peste frunte, pentru ca
uitasem plicul cu instructiunile. Am alergat pe tocuri repede pana la birou,
mai mai sa nu cad pentru ca mi-am calcat pe rochie. In fata usii, am respirat
adanc de trei ori, am adoptat o fata extreme de serioasa si am deschis usa
incet.
La
vederea mea, Aleksey a deschis gura efectiv, incepand sa fluiere. M-a luat de
mana si m-a invartit de doua ori, continuand sa tina gura deschisa.
-Esti
extreme de frumoasa si eleganta. Cred ca or sa lesine baietii cand te vor
vedea.
-Ei, dar
nici tu nu arati asa rau. Pantaloni negri, sacou alb, camasa alba si papion.
Excelenta combinative, ca sa nu mai vorbim de pantofi.
Ne-am
zambit unul altuia, dar acest moment magic a fost interupt de stomacul meu care
a indraznit sa chioraie. A ras cu pofta, eu mai degraba zambind jenata.
-Pai,
atunci sa mergem. Nu vreau sa spui ca te-am tinut flamanda. Imi intinse bratul
si chiar m-am bucurat ca m-am putut sprijinii de el pentru ca altfel, as fi
cazut in nas pentru ca tocul imi intra in grilajul podului. Trebuia sa umblu pe
varfuri, cea ce a fost un chin pentru o “anti-tochista” ca mine. Mi-a deschis o
usa alba, dandu-se la o parte sa pot intra. Un miros puternic de mancare
japoneza m-a lovit, trezindu-mi apetitul. Aleksey a venit langa mine, si mi-a
cuprins talia, afisand un zambet de mare cuceritor.
-Ce
Dumnezeu e aici? I-am soptit eu fara sa imi misc buzele.
-E
cantina scumpa mea. Nu aveam cum altfel sa te duc unde vreau, decat trecand pe
aici.
Si asa si
era. Erau ingramaditi la mesele din lemn, in jur de o suta de oameni de toate
rasele si nationalitatile. Fizicieni, chimisti, ingineri, chiar si tipi cu
mutre de asasini. Am ramas usor mirata, dar pe o parte din ei ii mai vazusem in
cantonamentele de pregatire.
Uriasul
aparu din nou in fata noastra, tot in costumul lui alb de schii si cu aceasi
fata chinuita de cicatrice. Parea un om bun dupa privire, dar infatisarea lui
te facea sa-ti doresti sa mananci o prajiturica precum Alice si sa te faci mic.
Pentru a nu stiu cata oara, se uita la mine intr-o forma ciudata, dandu-mi
fiori pe coloana vertebrala.
-Hanz, te
rog sa ii spui bucatarului ca dorim sa cinam acum.
Fara sa
spuna un cuvant, porni spre greoi spre bucatarie – cred.
-Pai,
domnisoara, te rog sa ma iei de brat si sa fi sigura pe tine si inabordabila.
L-am luat
de brat, si am trecut printre mese miscandu-mi doar privirea din stanga in
dreapta, avand fata inexpresiva. Cand aproape am ajuns la o usa din capatul
cantinei, profesorul Muresan mi-a sarit in fata, fiind indecis daca sa ma
imbratiseze sau nu.
-Domnule
profesor! Scuzati-ma ca nu venit sa va caut, dar nu am apucat, sincer.
-Nu face
nimic, draga mea. Absolut nimic. Esti splendid Irina. Absolut superba. Apoi,
intorcandu-se usor spre Aleksey, ii spuse cu dispret. Vrei sa faci si cu ea ca
si cu englezoaica de acus doua luni? Vezi ca imediat iti administrez un suculet si ramai ca soldatii in razboi[1].
Din nou,
l-am vazut scarpinandu-se incurcat la ceafa si cand mi-a intalnit privirea
sfidatoare, a zambit prosteste.
-Trec eu mai tarziu pe la dumneavoastra. L-am
imbratisat pe profesorul meu favorit, si am intrat in camera alaturata.
Era o incapere larga, fara nici o sursa electrica
vizibila. Parea o pestera cu tavanul lasat si extreme de curbat, avand punctul
maxim ca si inaltime al platfonului in centru, unde o gaura – facuta clar de
mana omului – reprezenta aerisirea. Pe peretele opus usii un semineu enorm, lat
de vreo trei metrii si inalt de un metro jumate emana caldura, fiiind singura
sursa de lumina impreuna cu lumanarile parfumate, raspandite peste tot pe
podeaua din marmura neagra, formand cararui. In dreapta, peretele de stanca a
fost inlocuit cu sticla, oferind o imagine larga asupra muntilor. Langa
peretele transparent era o masa lunga, pentru doisprezece persoane, iar la
ambele capete erau asezate tacamuri. Distanta mi se parea prostesc de mare, dar
faptul ca amandoi stateam in capul mesei, ne oferea egalitate. M-am indreptat spre
masa si am aruncat plicul, apoi m-am postat in fata peretelui de sticla si
mi-am sprijinit mainile pe el, lasandu-mi amprentele.
-Iti taie respiratia o priveliste ca asta! A zis
Aleksey in spatele meu, cu o voce extreme de calma.
-Stiu. Am mai vazut munti, dar nu din ipostaza asta.
Deobicei muream de frig.
A suras incet, si si-a pus mana drepata in decupajul
de sub mana mea dreapta, strangandu-ma usor. Desi fiinta mea era sub vraja lui,
mintea mea inca lucida a tocmit un plan pentru a-l “educa” pe domnisor.
-Cine vorbea despre munti? Se apropie de urechea mea
si imi soptii: noi ne atragem ca polii, atunci de ce sa nu imbinam utilul cu
placutul?
Am ramas ingrozita de cea ce incerca sa sugereze.
Parea asemanator cu cea ce mi-a propus Nikolay inainte sa… dar de data asta nu
se va mai intampla. Nu in viata asta!!!! M-am intors brusc cu fata spre el si
mai mai sa uit ce aveam de gand sa fac. Oare mereu avea zambetul asta
fascinant? Si ce chip copilaresc sub claiele de par blond si perfect gelat
peste cap. L-am lasat fara cuvinte cand am scos pistolul si i l-am indreptat spre cap
extrem de furioasa si jignita.
-Asculta bine la mine
Cassanova, intre noi nu a fost, nu este si nu va fi absolut nimic! Mi-am pus pistolul la loc in tocul de pe pulpa si am
vrut sa ma asez la masa, cand el m-a oprit.
-Dansezi?
M-am gandit cateva secunde
la propunerea lui si am dat din cap aprobator.
-Sa vedem daca stii sa
dansezi la fel de bine dupa cum manuiesti pistoalele.
S-a indreptat spre
semineu, si a pornit combina aflata langa el, eliberand ritmuri de tango
argentinian. M-a tras aproape de el si si-a pus mana dreapta pe omoplatul meu.
Pasi au venit de la sine, nimic fortat, nimic brutal, doar o pasiune nerostita
in fiecare miscare de-a noastra. Trebuie sa recunosc ca e cel mai bun partener
pe care l-am avut pana atunci. Muzica s-a oprit brusc, la fel si dansul nostru,
iar eu aproape ca am alergat spre masa, impidicandu-ma de rochia lunga. Din
nou, Aleksey a fost pe aproape ca sa ma salveze si sa ma puna din nou intr-o
pozitie de echilibru.
-Incep sa imi fac un
obicei din asta! Mi-a spus el razand, in timp ce imi tragea scaunul ca sa ma
asez.
-Multumesc, a fost tot
raspunsul meu furioasa pe mine si pe stangacia mea.
-Bei ceva?
-Dupa ce discutam despre
misiune. Am adus plicul. Sper sa fie informatii complete acolo si sa nu ne puna
sa alergam de la Ana la Caiafa ca si gaina fara ou.
S-a incruntat usor,
probabil uimit de izbucnirea mea.
-Hmmm... de la Ana la
Caiafa ca si gaina fara ou. Imi place expresia asta, a adaugat zambind,
repetand incet propozitia.
S-a asezat in celalalt
capat de masa, si nu mi-a adresat nici un cuvant cat timp am mancat. Cina a
fost delicioasa, dar am mancat mecanic si nu imi aduc aminte toate felurile pe
care le-am primit. Stiu doar ca dupa ce am terminat de mancat, mi-a facut semn
sa ma ridic si mi-a oferit bratul. Am luat plicul, si am iesit pe usa pe care
intrasem.
-Dar nu deschidem plicul
asta odata?
-Am luat cina acum. Mergem
sa ne schimbam, si apoi o sa ne vedem in birou. E bine asa?
Fara a mai avea nimic de
spus, am dat din cap evaziv in timp ce traversam cantina deja goala. M-a condus
pana in fata usii, plecand abia dupa ce eu am inchis usa. M-am aruncat in pat
franta, dornica sa dorm asa imbracata, dar trebuia sa ne clarificam situatie
cat mai repede, mai ales ca mai aveam doar o zis sa o luam pe cercetatoare si
sa o ducem la loc sigur. M-am tarat desculta pana la baie, unde mi-am aruncat
rochia pe jos si m-am bagat la dus pentru a mai alunga din oboseala. Erau
aproape douazeci si patru de ore cand nu am pus geana pe geana, dar inca nu
eram in stare de surmenaj asa ca ma puteam concentra pe misiune. Am iesit de la
dus mai optimista, hotarata sa termin repede cu Aleksey si sa ma arunc in pat
pentru cateva ore. M-am imbracat in colanti rosii, o bluza de lana neagra,
lunga si cizme fara toc negre. Era o tinuta lejera, de care nu trebuia sa ma
schimb inainte de a ma baga in pat.
Am iesit pe usa, si l-am
vazut pe Aleksey jos, intr-un birou de sticla printre o groaza de calculatoare
de ultima generatie, butonand de zor la ele. Am alergat pe scari, apoi prin
sala plina de oameni si mai, mai sa nu ma lovesc de usa de sticla. Vazandu-ma
de la departare alergand, Aleksey mi-a deschis usa pentru a evita impactul.
Mi-a zambit si a inchis usa dupa mine. In secunda in care usa a fost inchisa,
s-a asternut o liniste desavarsita, ce m-a surprins.
-Ia loc, te rog, mi-a zis
Aleksey aratandu-mi un scaun mare din piele pentru birou. M-am asezat
linistita, si am inceput sa ma invart pe scaun asteptand ca el sa inceapa
conversatia. Ai putea te rog sa fi putin atenta?
-Da, sigur, si mi-am
indreptat scaunul spre al lui, unde, pe un monitor suspendat parca in aer,
apareau mai multe fisiere cu Barbara Andersson si cu tot cea ce semnifica
descoperirea ei „Ingerul Indestructibil”. Deci nu mai avem nevoie de plic?
-Ooooo, ba da! In plic
avem instructiuni, dar aici – aratand spre monitor – avem toata viata
cercetatoarei, de cand s-a nascut inca, cu lux de detalii.
wow....sa imbine utilul cu placut....neuronul lui cam departe a mers:)):)):)) lasa ca l-a aranjat ea.e bine ca nu se lasa cu una cu doua....abia astept sa vad dak vor reusi in misiune si dak chiar se va infiripa ceva intre ei:X
RăspundețiȘtergereAhh,de ce te-ai oprit aici ? Off!!
RăspundețiȘtergereMi-a placut capitolul...de-a dreptul minunat.O sa vada el "domnisorul" Casanova ce se intampla daca ii mai face propuneri indecente fetei. Felicitari!!
Mersi:* o sa incerc sa scriu un capitol pe saptamana:D asa ca sa nu ziceti ca va fac sa astepti prea mult :X:))):*
RăspundețiȘtergereVaaai scuze ca nu l-am vazut mai devreme X_X mi-a placut enorm capitolul :X
RăspundețiȘtergereSI cand vine urmatorul ? :X e martie :-s
Kiss-u! :*
Patri,ai o leapsa de la mine sper sa poti sa o faci:) http://andreea-loveisjustagame.blogspot.de/
RăspundețiȘtergere